Trusa noastră de prim ajutor în bucătărie

Statistica arată faptul că cele mai multe dintre accidente se petrec în interiorul locuinței în momente de neatenție, iar bucătăria poate deveni un loc periculos dacă nu ești sută la sută concentrat la ceea ce faci. Chiar și datul morcovului prin răzătoare se poate solda cu mici accidentări dacă te lași furat de peisaj și-ți muți atenția de la degete.

Nataliei îi place foarte mult să mă ajute în bucătărie și chiar dacă nu a ajuns încă în etapa în care să poată mânui în siguranță un cuțit, la datul morcovilor prin răzătoare tot mă ajută. I-am explicat cum să procedeze astfel încât să nu se rănească, dar i-am făcut zilele trecute și un mic instructaj de intervenție în caz de necesitate.

I-am pregătit o mica trusă colorată de prim ajutor cu dezinfectant și diferiți plasturi de la Urgo și chiar am făcut o mică simulare. Natalia mi-a dezinfectat și mi-a bandajat degetul rănit.

Evident că a ales un plasture colorat cu personaje din desene animate pe care mai apoi și l-a dorit și ea pe degețel.

Pe lângă faptul că protejează rana de microbi, acest plasture se îndepărtează ușor, fără durere, este rezistent la apă, hipoalergenic și în plus, desenele îi fac pe copii să treacă mai ușor peste momentul neplăcut. Mai are rost să spun că Natalia s-a transformat într-o adevărată doctorița Plușica? Toate păpușile ei sunt pline de plasturi colorați iar ea e plină de compasiune.

Despre gama de plasturi Urgo ar fi multe de spus. Preferatul meu este Urgo Aqua Film - Urgo Waterproof, foarte rezistent în contactul cu apa și care mă ajută să-mi pot duce la bun sfârșit misiunea din bucătărie. De la gătit și până la spălatul vaselor. Este ideal de luat în bagaj în vacanțe. Indiferent de problemă vă ajută să vă puteți bucura în continuare de apa mării sau de piscină. Urgo Lavabil - Urgo Aqua Protect este rezistent la spălare sau contact cu apa de scurtă durată. Așa că rănile la nivelul degetelor nu trebuie să vă împiedice spălatul pe mâini. Dacă suferiți o rană superficială într-un loc foarte vizibil, atunci puteți folosi cu încredere Urgo Discret. E un plasture transparent care va trece neobservat. Și tot în gama Urgo există un plasture special conceput pentru zonele corpului supuse la flexare sau întindere: Urgo Rezistent. Zonele mai delicate au un alt produs special conceput: Urgo Sensitive.

Toți plasturii conțin soluție atiseptică ce acționează ca o protecție antimicrobiană pentru rănile de dimensiuni mici, așa că îi puteți folosi cu cea mai mare încredere!

Vă îmbrăţişez cu drag,

Prinţesa Polonic!

Citeste si:
Comentarii

Delicii la polonic

Bucatele Bunicii