După principiul "tăt ce-i simplu îi bun", vorba lui Nicolai, care m-a cucerit cu reţeta asta, am ales să-mi trimit învitaţii de la palat în cel de-al nouălea cer gastronomic. Şi a fost extrem de simplu, dragii mei! Lucrurile stau cam aşa: într-o oală încăpătoare puneţi miezul de dovleac, laptele şi smântâna, puţină apă, sare şi piper. Daţi cratiţa pe foc mic şi lăsaţi licoarea asta magică să fiarbă cam 20-25 de minute. La final pasaţi bine de tot cu un blender, până obţineţi o consistenţă fină şi cremoasă.
Pregătiţi apoi cele 8 felii de foie gras crestându-le uşor. Încingeţi o tigaie fără pic de ulei în ea şi prajiţi foie gras-ul câte 20 de secunde pe fiecare parte.
Tot ce vă rămâne de făcut este să aşezaţi supa în farfurie cât mai plăcul ochiului pofticios. Puneţi felia de foie gras în mijloc, presăraţi de jur împrejur alunele crocante de pădure şi ornaţi cu chivas. O ploaie uşoară de piper proaspăt râşnit va întregi tabloul unei porţii absolut divine!
Poftă nebună!
p.s. Întrucât foie gras-ul nu e tocmai un ingredient la îndemâna oricui, îl puteţi înlocui fără probleme cu puţin bacon tăiat cubuleţe.