Cornuleţe de dor, cornuleţe cu magiun

Mi-e atât de dor de bunica Adriana, încât am făcut cornuleţe cu magiun. Pentru prima dată! Reţeta e a bunicii, dar dorul nu mi-a trecut, doar viaţa ei a trecut ca o ploaie de vară.
Ingrediente
  • 200g unt la temperatura camerei
  • 100g smântână sau iaurt
  • un ou
  • 8 linguri de zahăr pudră
  • 450g făină cernută
  • o lingură de praf de copt
  • jumătate de linguriţă de sare
  • 100g de magiun
Mod de preparare

Frecaţi bine de tot untul cu 4 linguri de zahăr pudră, încorporaţi smântâna şi oul, apoi treptat făina, sarea şi praful de copt. Veţi obţine un aluat fraged şi uşor de modelat.

Înfăşaţi-l în folie alimentară şi uitaţi-l o oră la frigider. Între timp, aşterneţi o tavă cu hârtie de copt şi încingeţi cuptorul la 180 de grade. Întindeţi aluatul într-un strat subţire şi tăiaţi-l astfel încât să obţineţi triunghiuri. Binecuvântaţi cu câte o linguriţă de magiun fiecare bucăţică de aluat fraged şi apoi rulaţi bucăţile, astfel încât să obţineţi cornuleţe.

Aşezaţi prăjituricile confortabil în tavă şi băgaţi-le la cuptor pentru 20 de minute.

După ce se răcesc, tăvăliţi-le ca pe nişte copii răsfăţaţi în cele 4 linguri de zahăr pudră rămase.

Poftă nebună!

Citeste si:
Comentarii

Delicii la polonic

Bucatele Bunicii