Eu călătoresc în trecut ori de câte ori reinventez în cuptor cornulețele cu magiun ale bunicii Adriana sau plăcinta roșcovană cu mere a bunicii Elvira.
Și călătoresc și-n viitor, când lângă mine în bucătărie stă Prințesa Linguriță. Aici și acum, plămădesc din cele mai bune ingrediente, acele gusturi pe care Natalia le va lua și le va duce mai departe cu ea, gusturi cu care-și va crește la rândul ei copiii și cu care-și va răsfăța nepoții.
Continui să cred că mâncarea, în special cea de-acasă, nu-i doar pentru trup. Aș spune chiar că e mai mult pentru suflet. Pentru că orice iese din mâinile unei mame are ingredinte văzute și mai ales nevăzute, cum sunt răbdarea și dragostea nemărginită. Și aș mai spune că așa cum orice cocă are nevoie de o bază bună, așa orice pui de om merită un start bun în viață. Puține sunt lucrurile care contează cu adevărat. Și mai puține sunt cele pe care le purtăm după noi traversând generații. Iar când vine vorba despre rețetele bunicilor mele, e imposibil să nu mă opresc în fața raftului cu prafuri magice care transformă câteva rânduri îngălbenite în amintiri dulci-acrișoare: Raftul Bunicii!
Vă îmbrățișez,
Prințesa Polonic
