Ciorbă de fasole roşie siciliană

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la ciorbă de fasole, îmi vin în minte, ca nişte filmuleţe vechi uitate pe un memory stick, zilele de post din copilărie, când bunica Elvira ne gătea doar minunăţii culese din grădină. Şi dacă nu era ciorbă de fasole, cu siguranţă aveam ciorbă de sfeclă roşie sau de cartofi la prânz.
Ingrediente
  • (pentru 8 porţii) :
  • 300 g de fasole roşie siciliană
  • 1 ceapă mare tocată mărunt
  • 2 morcovi raşi
  • jumătate de rădăcină de ţelină dată prin răzătoare
  • 1 rădăcină de pătrunjel rasă
  • pulpa tocată mărunt de la 2 roşii coapte bine
  • 1 legătură de leuştean proaspăt, tocat mărunt
  • 2-3 fire de cimbru verde
  • sare de mare
  • piper alb măcinat
Mod de preparare

Mai întâi de toate am pus fasolea acoperită de apă la foc mic. Cea pe care am folosit-o în bucătăria mea de prinţesă fandosită avea timp de fierbere de doar o oră. După 40 de minute am schimbat apa şi am adăugat ceapa, morcovul, ţelina, rădăcina de pătrunjel şi pulpa de roşii şi am fiert minunăţia încă 20 de minute.

Am adăugat spre final ingredientele magice: cimbrul şi leuşteanul şi am dres cu sare şi piper.

Prinţului îi place ciorba mai picantă, aşa că nu am fost deloc zgârcită cu piperul alb. Se poate drege însă şi cu borş acru, aşa cum făcea bunica Elvira în copilărie. Se savurează fierbinte într-o zi de post cu întreaga familie.

Poftă nebună!

Citeste si:
Comentarii

Delicii la polonic

Bucatele Bunicii