Coliva Covidului

Îmi amintesc acum câtă bucurie îmi aduceau parastasele în copilărie. Nu e o glumă. Eram fericită când bunica era invitată și mă lua după ea, pentru că dincolo de semnificația unui parastas, pe care în vremea aceea nu o înțelegeam, era o sărbătoare pentru mine să stau cu bunica la o masă lungă, de obicei în curtea vreunui vecin și să mănânc zeamă de găină cu tăiței de casă, colaci tocmai scoși din cuptor, sarmale fierte in oale de lut, alivancă și cireașa de pe tort sau mai bine zis, bomboana de pe colivă, coliva însăși! Desertul ăsta mi-a marcat copilăria. Recunosc, am fost dezamăgită să aflu că grâul, cum i se mai spune în Bucovina, este asociat cu evenimente triste, dar am continuat să-i iubesc gustul și chiar să-l gătesc mai târziu fără nicio ocazie. Și pentru că mai aveam nuci de la mama, pentru că mi-era poftă și pentru că tare mi-aș dori să-i cântăm veșnica pomenire Covidului, am făcut din nou colivă și vă dau și vouă rețeta.
Ingrediente
  • 250 g arpacaș
  • 250 g miez de nucă
  • îndulcitor după gust (poate fi zahăr sau miere sau orice alt îndulcitor folosiți de obicei)
  • arome: coaja rasă de la o portocală sau o lămâie (bio), vanilie
Mod de preparare

Primul pas este să fierbi la foc domol arpacașul în apă cu sare. Proporția este aceeași ca în cazul orezului: o parte de arpacaș și două părți de apă. Lasă arpacașul să se răcească acoperit cu un capac și macină nucile.

Raluca, prietena mea expertă în colivă și când spun expert, mă refer la o persoană care a făcut din asta o afacere, ne recomandă să nu măcinăm prea tare miezul de nucă. Nu trebuie să obții praf de nucă, ci bucățele mici și crocante. Sunt întru totul de acord. Veți vedea diferența.

Ultimul pas este să amesteci ingredientele. Pune zahăr sau miere după gust. Mie nu-mi place coliva prea dulce, așa că nu exagerez.

Adaugă coaja rasă de portocală sau lămâie și o linguriță de extract de vanilie.

Coliva e gata. Eu prefer să o savurez rece, de la frigider. Și cred că așa s-a născut și înghețata de colivă, undeva, în Centrul Vechi al Bucureștiului.

Chiar dacă tradiția asociază acest desert cu un eveniment trist, continui să cred că e-o nedreptate să-l privim doar așa și să-l discriminăm din acest motiv. În concluzie, bucuați-vă de colivă ori de câte ori vă e poftă.

Cu drag,

Prințesa Polonic

Citeste si:
Comentarii

Delicii la polonic

Bucatele Bunicii