Într-un bol încăpător amestecați făina cu praful de copt, scorțișoara, morcovii rași, miezul de nucă și zahărul. Într-un alt bol bateți ouăle cu iaurtul grecesc și uleiul, apoi turnați-le peste ingredientele uscate. Felicitări! Tocmai ați obținut amestecul pentru blat. Ungeți cu unt sau ulei 4 tăvi rotunde cu fundul detașabil și împărțiți compoziția în părți egale. Băgați tăvile în cuptorul încins la 180 de grade și uitați de ele pentru 30 de minute.
![]()
Între timp, pregătiți crema de mascarpone. Tot ce trebuie să faceți este să amestecați crema de brânză cu miere și vanilie.
După ce s-au răcit blaturile, îmbinați-le între ele cu mascarpone. Acoperiți tortul de morcovi cu restul de cremă, presărați fulgi de migdale și decorați-l cu coacăze roșii.
![]()
*Rețeta poate fi adaptată. O puteți prepara înjumătățind ingredientele. În acest caz veți obține un tort mai mic, cu doar două blaturi, ca la aniversarea Prințesei Polonic.
Se savurează cu bucurie și măsură!
Poftă nebună!