Tocăniţă de vită şi ciuperci scăldată în vin roşu

Ingrediente
  • 500 g carne de vită tăiată cuburi
  • câteva linguri de făină
  • sare de mare
  • piper negru proaspăt râşnit
  • 150 g slănină tăiată cubuleţe
  • 2 morcovi
  • un sfert de rădăcină de ţelină
  • o ceapă mică
  • câteva crenguţe de cimbru
  • câteva foi de dafin
  • 200 g ciuperci
  • câteva linguri suc de roşii
  • 500 ml vin roşu demisec
Mod de preparare

Tocăniţa asta extrem de gustoasă se potriveşte în cuptor într-o zi ploioasă şi mohorâtă. Vă va umple casa de căldură şi arome şi vă va transforma cina într-o masă festivă!

Secretele acestei reţete sunt răbdarea şi oala de fontă care din punctul meu de vedere nu ar trebui să-i lipsească nici unei gospodine. Aşadar, în oala de fontă puneţi la perpelit slăninuţa cu foarte puţin ulei dacă mai e nevoie, iar când devine aurie adăugaţi morcovul şi ţelina tăiate cuburi, ceapa întreagă, cimbrul şi foile de dafin.

Întrepătrundeţi aromele 5-6 minute şi invitaţi în oală şi ciupercile şi sucul de roşii. Lăsaţi să fiarbă totul la foc mic şi ocupaţi-vă de carnea de vită.

Tăiaţi-o în cubuleţe cât o înghiţitură pe care le tăvăliţi prin făina asezonată cu sare şi piper, iar la final le rumeniţi preţ de câteva secunde în ulei încins. Adăugaţi bucăţile de carne astfel preparate în oala de fontă şi acoperiţi totul cu vin roşu demisec.

Urmează partea mea preferată: oala de fontă se acoperă cu un capac şi se uită în cuptorul încins la 150 de grade mai bine de două ore, până când carnea devine fragedă.

Tocăniţă de vită şi ciuperci scăldată în vin roşu se savurează caldă alături de un pahar de vin rece.

Poftă nebună!

Citeste si:
Comentarii

Delicii la polonic

Bucatele Bunicii