Într-o oală bătrână "de dulce" punea bunica Elvira ceapa şi morcovul stropite cu ulei. Le unduia puţin amestecând conştiincioasă cu un linguroi de lemn şi turna apoi pulpa de roşii odihnită peste iarnă la borcan, puţină apă şi muşchiuleţul de porc tăiat felii. Le îngropa pe toate apoi în varza care scădea văzând cu ochii... Amesteca bine cu liguroiul şi primenea aromele din oala bătrână cu încă 3 foi de dafin si piper proaspăt măcinat. Acoperea cu un capac toată minunea şi o lăsa să fiarbă în tihnă mai bine de jumătate de oră, amestecând din când în când. La final potrivea de sare şi îmi dădea să gust şi nu ştiu ce magie facea bunica dar de fiecare dată nu mai era nevoie de nimic. Primeam o porţie destul de mare pe care o savuram până la ultima înghiţitură cu mamaliguţă caldă şi o cană de lapte bătut...
Poftă nebună, dragii mei!
