Zacuscă de fasole

La palat cămara e plină de comori care ne fac nouă, curtenilor, iarna mai gustoasă! Astăzi vă prezint zacusca de fasole, o reţetă veche din moşi strămoşi care a umplut şi cămara străbunicilor pe vremea când zacusca nu se găsea la supermarketuri. Apelaţi la un ajutor de nădejde şi daţi o fugă până la piaţă. Pregătiţi-vă să negociaţi pentru:
Ingrediente
  • 3 kg ardei kapia
  • 3 kg gogoşari
  • 1 kg fasole boabe
  • 1 kg ceapă
  • 1 kg morcovi
  • o ţelină
  • 500 ml ulei de porumb
  • 450 g pastă de roşii
  • sare şi piper
Mod de preparare

Acum începe munca pe mai multe fronturi. Cât timp coaceţi ardeii şi gogoşarii, puneţi la fiert şi fasolea. Morcovii şi ţelina se rad şi se fierb cam o jumătate de oră cu ceapa tocată mărunt, uleiul şi o cană mare de apă. Curăţaţi ardeii şi gogoşarii, daţi-i prin maşina de tocat, adăugaţi morcovii, ţelina şi ceapa şi mai fierbeţi totul o jumătate de oră.

La final, o ploaie de fasole fiartă şi trecută prin aceeaşi maşină de tocat, pasta de roşii, sarea şi piperul vor întregi tabloul unei reţete autentice de zacuscă. Se mai fierbe totul doar câteva minute, până când amestecul devine omogen. Şi acum, dragii mei, nu vă mai rămâne decât să puneţi zacusca la păstrare în borcane. Sterilizaţi şi…

Poftă nebună! (la iarnă)

Citeste si:
Comentarii

Delicii la polonic

Bucatele Bunicii